Anul 2018 a adus pentru prima dată 15 companii antreprenoriale cu afaceri de peste un miliard de lei, faţă de 12 în 2017, un record al businessului antreprenorial.

Pe locul secund în topul compa­ni­ilor antreprenoriale a urcat în 2018 Fil­das Trading, compania de distri­bu­ţie de medicamente a grupului Fildas-Catena, dezvoltat de Anca Vlad. Fil­das, cu afaceri de 3,6 mld. lei în 2018 (creştere de 36%) ia faţă retai­le­rului electroIT Altex (Dan Ostahie) şi com­paniei telecom RCS&RDS (Zoltan Teszari).

Mai mult, farmaciile Catena, al căror business nu este însă consolidat pe o singură entitate fiscală, au trecut în 2018 de pragul de 4 mld. lei cifră de afaceri, potrivit datelor din anuarul Cei mai mari jucători din economie, realizat de Ziarul Financiar.

Clasamentul ia în calcul doar enti­tă­ţile fiscale aşa cum apar la Re­gistrul Comerţului, şi nu grupuri de fir­me sau rezultate consolidate anun­ţate de companiile listate.

Informatii preluate din Ziarul Financiar: https://www.zf.ro/companii/top-10-cele-mai-mari-companii-antreprenoriale-romanesti-in-2018-18211953

Top 10 cele mai mari companii antreprenoriale româneşti în 2018