Într-o lume în care sustenabilitatea devine tot mai importantă, iar companiile din diverse industrii își adaptează strategiile pentru a proteja mediul, compania noastră a integrat de ani buni politici de sustenabilitate în operațiunile sale, pentru a minimiza impactul asupra mediului și pentru a promova practici responsabile și a asigura un viitor mai verde.
Am investit semnificativ în digitalizarea și automatizarea proceselor, recunoscând rolul crucial al tehnologiei în promovarea sustenabilității. Prin implementarea unor proiecte complexe multianuale în domeniul IT, am reușit să optimizăm operațiunile, să reducem consumul de resurse și să minimizăm deșeurile. Aceste eforturi au fost recunoscute în cadrul Galei Capital – Performeri din Sănătate, unde Fildas Trading a fost premiată pentru investițiile în digitalizare și automatizare.
Iată câteva dintre inițiativele noastre:
- Instalarea panourilor fotovoltaice
Pentru a reduce amprenta de carbon și a utiliza surse de energie regenerabilă, am instalat panouri fotovoltaice pe toate depozitele pe care le deținem. Această măsură face ca, în prezent, depozitele Fildas Trading să fie neutre energetic, panourile solare asigurând toată energia electrică de care acestea au nevoie, reducând la zero dependența de sursele tradiționale de energie.
- Integrarea vehiculelor electrice în flota auto
Am început să înlocuim unele dintre vehiculele convenționale din flotă, care numără în prezent circa 400 de autovehicule, cu mașini electrice. Acest demers reduce nu doar emisiile de dioxid de carbon asociate transportului convențional, ci scade și costurile operaționale pe termen lung, datorită eficienței energetice superioare a vehiculelor electrice, ce se pot alimenta cu energie produsă de panourile fotovoltaice de pe depozitele noastre.
- Implementarea „paperless”
În efortul de a reduce consumul de hârtie și a eficientiza procesele interne, am lansat inițiativa „paperless”. Aceasta presupune digitalizarea documentelor și a fluxurilor de lucru, minimizând utilizarea hârtiei și contribuind la conservarea resurselor naturale.
- Proiecte de eficiență energetică în clădiri
Am investit în modernizarea clădirilor, pentru a le face mai eficiente din punct de vedere energetic. Aceste modernizări includ izolarea termică și utilizarea sistemelor de iluminat LED, ce consumă mult mai puțină energie electrică.
- Programe de reciclare și gestionare a deșeurilor
Am implementat programe de reciclare în toate locațiile, asigurând colectarea și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor. Aceste programe vizează reducerea cantității de deșeuri și promovarea reutilizării și reciclării materialelor.
Pe lângă inițiativele de mediu, ne implicăm activ în proiecte de responsabilitate socială, susținând programe sociale și culturale. Fildas Trading contribuie, astfel, la dezvoltarea comunităților locale.
Prin aceste măsuri și altele similare, demonstrăm angajamentul față de protejarea mediului și promovarea unui model de afaceri sustenabil. Prin investiții în energie verde, dezvoltare responsabilă, digitalizare și implicare socială, performanța economică poate fi armonizată cu respectul față de mediu și comunitate. Astfel, ne dorim să putem asigura un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.