Fildas, distribuitorul de medica­mente înfiinţat de antre­pre­noa­rea Anca Vlad în urmă cu trei decenii, a ajuns la afaceri de 4,3 mld. lei în 2020, în creştere cu peste 2% faţă de anul anterior, potrivit cal­culelor făcute de ZF pe baza datelor oferite de companie.

„A fost un an plin de provocări, din punct de vedere al businessului. La fel ca în situaţia farmaciilor Catena şi la Fildas Trading a fost nevoie de toată energia şi devotamentul echipei, pentru a putea trece cu bine peste şocul iniţial după apariţia pandemiei. Au fost comenzi extrem de multe atunci, atât de medicamente cât şi de suplimente, şi pentru a putea face faţă tuturor, pentru a respecta termenele, a fost nevoie de o mobilizare extraordinară a colegilor noştri”, a spus pentru ZF Dragoş Mihai, director general al Fildas.

În 2020, distribuitorul a urcat pe primul loc în piaţa de profil după rezultatele financiare, după ce a înregistrat un avans de 16% faţă de 2019, peste media pieţei.

Planurile pentru anul 2021 urmăresc consolidarea, în contextul în care pandemia a influenţat inclusiv afacerile din domeniul sănătăţii şi al medicamentelor.

„Am extins anul trecut depozitele din Mogoşoaia, urmând să analizăm posibilităţi de extindere a spaţiilor de depozitare în ţară în acest an. Ţinând cont de rezultate, de relaţia foarte bună pe care o avem cu toţi partenerii noştri, vă pot spune că la Fildas Trading dezvoltarea va continua în ritm alert şi în perioada următoare”, a mai adăugat Dragoş Mihai.

Fildas numără o reţea de 15 depozite la nivel naţional şi o flotă de transport de 175 de autoutilitare echipate cu agregate frigorifice.

În toamna anului 2020, compania a închiriat un depozit cu suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi  şi 400 de metri pătraţi de birouri pentru operaţiunile de distribuţie regională în Braşov, în cadrul parcului logistic VGP Park Braşov.

„Avem în desfăşurare un plan multianual de investiţii în extinderea depozitelor şi modernizarea infrastructurii IT, plan care va continua şi în anul 2021. Şi în acest an vom pune accent pe consolidarea şi creşterea poziţiei noastre în piaţă. Vom continua şi investiţia în resurse umane, în traininguri specifice, în dezvoltare, pentru că ştim că echipa reprezintă bunul cel mai de preţ al unei companii”, a precizat Dragoş Mihai.

Distribuitorul Fildas aprovizionează cu produse cele peste 850 de farmacii Catena din ţară, dar şi alţi peste 1.000 de clienţi cu circa 3.500 de puncte de lucru, ceea ce înseamnă jumătate din numărul total al farmaciilor la nivel naţional.

Sursa: Ziarul Financiar